carminurile infantei

rugă

îmi săram carnea şi pielea la ora nouă sara întorceam acele
întrucâtva în dreptul sângeriu al cerului meu întrucâtva între aripă şi aer
mirarea aninată de liniile inimilor muşca din apa prefăcută în sloi așchii de pietre
prin olmul de-nceput mugurele frunzei de măr bate in dinţii secetoşi fărâmându-i.

e sară ta iubite şi stihul tău e alb te rog tăcere surdă preschimbăte-n cuvinte

***

în fiecare secundă locuieşte începutul unei poveşti
chiar şi în umbre de păsări gureşe chiar şi în îngerul care ţine de saţ vieţii
picaturile curg aşa de încete încât te fac să crezi că aşteaptă omătul
în gerul văzduhului cerul gurilor noastre
dezmierdarile toate şi dragoste mare pe patul din iarbă
hrănim din cuvinte cu trup de hârtie şi silabe rostite cu gura de carne

începutul

colbul răsăritului gustă din firul ierbii
împreună dragostea teama dulceaţa lunii dorul închis între râuri
cred dragostelor apele ochilor curăţite de tină
boabe de rouă dezmuguresc
în suflet duimul plăsmuirilor rupe rostul
împletim năvodul de stihuri cu lacrimi ferecaţi până ieri
fierbinţeala soarelui cu stropul de ploaie pe piele
ţese irizări

carminul întâi

restul e deşertăciune

Vrei să mă simţi alături?
ghemuieşte-te aici lânga inima mea
lânga locul însemnat din care Dumnezeu
i-a luat o coasta lui Adam şi
fără nici un artificiu de inginerie genetică
a creat-o pe Eva

dacă te-aş pune in locul coastei lipsă
dupa ce voi închide carnea la loc
umflătura ar fi insesizabilă pentru că
eşti la fel de mare cu totul
şi atunci
tic tacul inimii mele va rezona în coasta inimii tale
şi fabuloasa operaţie de transplant
va închide sub ea doua inimi
ce vor bate in doua coaste asemenea

îndraznesc şi te strâng cu forţă
la inceput iţi vei simţi trupul sfâşiat
puţin de durerea impactului apoi
fierbinţeala te-ar topi în adâncul inimii mele
prin albastra inconsistenţă
ce ne desparte in văzduhul conexiunii

uite! iţi sprijini capul in umărul meu
şi eu abia iţi ating cu obrazul părul
din varful creştetului în care imi infig genele negre
ţi-e teamă de înserarea care te osteneşte?
mi-e frică de oboseala care te insereaza
într-un monoton si fără relief cotidian
de fapt, nu vreau nimic decât
să te strâng în pieptul meu

altceva? nimic


carminul al doilea

toamnă albă

Carnea se descompune
sub ploaia albă de toamnă

ochiul uluit la vederea minunii
dumnezeieştilor abateri
dinspre canoanele de oameni rânduite
cântăreşte simetria albului tău
întocmit din muşchi, oase, piele şi păr

colţul surâsului, inima ochilor pogorâtă pe buze
dimensiunea în microni a stârlicilor
din care mâna nevăzută a luat câţiva
şi ţi-a stropit atent
faţa şi umărul
mă fac să zâmbesc

orgoliul pufneşte  gâdilat de gelozia
iţită de dragostea ta

pana smulsă din coada cocoşului de pământ
tulbură cu dansul ritual al cuvintelor
albeaţa hârtiei



carminul al treilea

dacă viaţa noastră ar fi

Ne întâlnim undeva între etajul 6 si 7
în dreptul câmpului de flori din turlă, sub privirea îngăduitoare a Dumnezeului nostru 

in glaful geamului din rasarit iscălim aceasta poezie. eu cu numele meu de zugrav de subţire,
tu cu al tău de femeie frumoasă

pentru a mă putea săruta uşor pe obraz, mâna ta fină cu glezna mai subţire ca genunchiul lăcustei
imi va potoli necuviinţa

scăldăm vrăbiile gureşe in praful si laptele albului proaspat zidit pe pereţi
ne curăţim cu isop şi cuprindem în tencuiala vârtoasă chipul şi asemănarea

dar toate acestea si multe altele mai minunate ca-n poveşti
stau între noi doar pentru că
viaţa noastra este un şantier de pictură!

carminul al patrulea

ar putea fi

se ciocnesc două cuvinte, abia născute
se descompun
la capătul curcubeului
şi pornesc destrămate în sus, către soare 

două cuvinte simple, dar prețioase
care înfloresc mii de culori
în fiecare dimineață deşi au fost inspirate
împreună cu aerul de 6 miliarde şi ceva
uşor sau adînc
odată sau pe rând
o dată de două sau mai multe ori

două cuvinte

carminul al cincilea

încredinţare

noapte în cap
dublul asemeni
uită viul apei din ape

ne citim din cuvinte
cu sufletele adunate la gură

secundele expiră
timp alterat

doar dragostea
nu are termene
de valabilitate

de vorbă cu îngerul
cât de minunat eşti…
nu pictezi
nu te schimbi în culori și cuvinte
cum ți-am poruncit
ai devenit leneș
egoist? 

trăiești doar pentru a te bucura
de minunile primite în dar de la Dumnezeu
ai de gând să plătești vreodată
nu răspunzi

te îmbeţi băutură rece
cu lumina frumoasă a răsăritului
fugi
lovit în aripa porumbelului
pogorât cu har peste tine

tot timpul suferi
n-ai decât
asta văd că-ți doresti
să privești și să suferi
în rest nu ești interesat de nimic

ai dreptate
nu vreau decât să aud
râsetele copiilor
din lumina blândă a răsăritului
mai lasă-mă te rog
o secundă

…………………………………………………………………………………………………………………

despre alfabetul simplu

Aşază-te aici lângă mine în leagănul dintre lumile noastre
între florile îmbobocite printre împletiturile  funiilor
ne aplecăm şi ne facem vânt
o dată încă o data. te bucură!
lumea din care vin e după aburul acela
când o sa fiu aproape de negura ta intind mâna şi risipesc
taci. încordat îţi acoperi ochii urechile
şi mă faci să cred că lumea ta e cumplită
hai să îi spunem că are uitarea in sânge
crezi că va asculta?



uimirea mă cuprinde în vorbele pe care le şopteşti
este minunata întalnirea aceasta
trebuie doar să privesc şi-ţi pot mângâia cuvintele
pe care le cunosc de parcă ar fi fost născute din mine
aproape ne dăm peste cap
lumea aceasta grăbită îşi uită povestea
îi putem vorbi dacă-i deschidem ochii urechile
cu stupit şi cu tină cum ne-au fost deschise şi nouă
o învăţăm alfabetul simplu al inimii
şi la urmă de tot îi arătăm verdele minunat al ierbii
răbdarea noastră va fărâma încet
carapacea ţestoasă a ochilor ei
şi zidul chinezesc al urechilor sale
iar dac-ar fi să-ţi vorbesc despre mineîţi pot spune că
nu-mi feresc ochii urechile cu mâinile ci doar le cercetez
de frica vreunei carapace crescute peste privire
sau unui zid lung deasupra timpanului
si că
atunci când ţie îţi pare că tac de fapt
te iubesc

îmi dai voie sa te ţin de mâna ?
te rog…te rog
am in buzunar o acadea în forma de stea
am ronţăit un colţ, mai sunt patru
ţie ţi-o dau dacă-mi prinzi mâna
mi-e teama să nu alunec
căci în lumea mea nu mai vreau
în lumea ta o să-mi văd carapacea ţestoasă a ochiului
şi-o să-mi aud zidul chinezesc al urechii
te rog!…te rog
uite-ţi mai dau un bulgaraş de soare
pe care l-am ascuns intr-un zambet
ştiam eu că îţi place
vrei tu?


te rog să-ţi lipeşti linia inimii ce străbate podul micuţ
al palmei tale de la mâna dreaptă
peste aceeaşi linie din podul palmei mele crestate
priveşte cum se sudează şi se încalecă structurile liniilor
peste uniformul ponor ce ameninţă zborul sub leagăn
trainic e podul din palmele noaste
nu poate fi fărâmat nici cu fierul cel ascuţit
iar de va curge  sânge noi vom presa cu acadeaua rănile
şi le vom cauteriza cu rămăşiţele din bulgăraşul de soare
luat în palme şi sărutat
aceaste crestături nu vor putea decât să înmulţească liniile vieţii
cu încă doua unele într-altele
descălecate peste alte linii crestate din inimi

îmi place aici lângă tine ascultăm cum şoptesc
podurile palmelor noastre însemnate cu linii de inimi
vrei sa mă strangi in brate?mi-e frica de inserarea care mă încearca
uite imi sprijin capul în umărul tău
tu îndrazneşte si mă strânge cu forţă vreau sa te simt alături
de ceva nopţi sunt obosită de frica varcolacilor care-mi înghit luna
dacă visez urât te rog nu mă trezi zgâlţâindu-mă
coşmarul va coborî din vis peste mine
doar mângâie-mi faţa si o sa râd fericită


noapte bună miez din cuvinte!
am reuşit să te-adorm nelinişte obosită
daca te uitai la cer poate zăreai coama de leu
a inimii mele chiar lângă lună cum o păzeşte
o vedeai sigur dacă priveai în adâncul inimii tale
nimeni nu-ţi va sfâşia astrul
dormi liniştită

buna dimineaţa! m-am odihnit după atâtea nopţi
trebuia să mă mişti dacă ţi-a amorţit braţul
ce bine-am dormit mi-ai mângâiat toată noaptea obrazul

dar ai mâncat un colţ din acadeaua sub forma de stea
dacă o vreau inapoi?


Buna dimineaţa!

al nouăzeci şi nouălea carmin

nelinişti nesfârşite

m-ai chemat
cu un anotimp mai devreme
ştii am chef să merg la mare
tu nu?
am luat fluturii şi mierea florilor din patul de iarbă
ochii deschişi unul spre celălalt
delurile moi ca un  trup iubit de femeie
şi-am plecat

îţi aminteşti anotimpul sabatic
umăr la umăr înotam în albastrul  sărat
marea noastră iubirea cu noi
şi întinderea curbă dinspre apă şi cer

au trecut două anotimpuri de atunci
depărtarea ne-a altoit  pe viţa lăsată acasă
am înfipt rădăcinile mai adânc
purtând amintirea spiralelor încolăcite
cu care împărţeam orizontul în doi
și timpul la unu’ şi un pic

sfârşitul

numai cuvintele acestea  ne aparţin

clipa dragostea prelungesc zborul a doi neinvăţaţi să plonjeze

spre acel loc unde doar vulturul se avântă unde doar vulturii cutează să îşi facă cuiburi

găndeşte puţin înainte să îţi descleştezi degetele din strânsoare

cum va fi când ne vom prăbuşi eu tu sau amândoi deodată


atunci cuvintele noastre  vor descleşta alte buze

dragostea le va picura încă o dată mai groase ca mierea  strălucind alte zâmbete

mirosul lor aşernut  pe patul de iarbă păstrat pentru noi

va dispărea



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s