biografie

Ştefan  Remus-Lucian

născut 02 august 1969 Roman, jud Neamţ
domiciliul    Str. Stelian Toma, nr 12, Roman ,jud.Neamţ
Mobil  0757020826
Fix    0333107855
 Studii  de lungă  durată la Academia de Arte   Bucureşti, Facultatea de arte Decorative si Design, secţia Pictura Murala, anul   1997, clasa profesor Ion Grigore

Expozitii personale:
– Nov 1998       Muzeul De Artă  Roman
– Mai 2002       Muzeul De Artă Roman
-Sept 2002      Galeria “Nicolae Tonitza’’  Bârlad
-Nov  2002      Muzeul Literaturii Române Iasi,    Galeria ’’Casa Pogor’’
-Iulie 2007     Galeria ”Cupola”  Iaşi
-August 2007    Galeria  ”Orizont” Bucureşti
-Oct  2007        Galeria  ”Nouă” Bacău
-Mai 2008         Centrul Cultural  “Palatele Brâncoveneşti”  Mogoşoaia
Octombrie2008    Galeria  “CăminulArtei”  Bucureşti                                                             –    Iunie 2010      Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau- Galeria Alfa

Expozitii de grup:
 Din 1991  Pana In 2006   Saloanele  Anuale De Artă, Muzeul de Artă Roman         
 Iunie 1997         Muzeul Literaturii Romane Bucuresti
 Iulie 1997       Gala   Absolvenţilor ”Gata” Institutul De Arhitectura”Ion Mincu”    Bucuresti
Ianuarie1998  Casa de Cultură a Poliţiei Bucuresti

Octombrie 1999     Festivalul  ”Lascăr Vorel”  Piatra-Neamţ
Decembrie  2001      Anuala de Arte  Plastica  Filiala UAP  Bacău
Septembrie 2003      Muzeul De Artă Roman
Septembrie  Octombrie  2007      Saloanele  Moldovei Bacău
Decembrie  2007      ” Lascăr Vorel”   Piatra  Neamţ

Decembrie 2008        Saloanele Artă Religioasă,  Orizont, Bucureşti
Nov 2009                   Bienala”Lascăr Vorel” Piatra Neamţ
Decembrie 2009   Anuala de Pictură Muzeul De Artă Roman
Aprilie 2010       Saloanele de artă sacră Orizont, Bucureşti
Iunie 2010 Saloanele Moldovei Bacău     
 
TABERE DE PICTURĂ
 1992 Tabara de Pictură Cuci, Roman
  1994 Tabăra de Pictură Roman
 1995 Tabara de Pictură 2 Mai, Constanţa
  
 DECORAŢII MURALE
 1998-1999  Biserica ”PRECISTA MARE” Roman,Neamţ.  Friza 8 mp tehnica tempera cu ou pe lemn
2000-2006
Biserica” POGORÂREA SFÂNTULUI DUH ”, Sagna Neamţ:
 Interior  Pictură 620 mp în tehnica frescă
 Iconostasul 54 Icoane în Tehnica Tempera  cu ou pe lemn
 Exterior 60 de ocniţe in tehnica fresca
 Decoratia turlei întehnica sgraffito
 Decoraţia faţadei  icoana de hram 50 mp tehnica fresco
  clip de prezentare al picturii bisericii ” POGORÂREA SFÂNTULUI DUH ”, Sagna Neamţ:    http://www.youtube.com/watch?v=brDFxi4CrIo
  
 2000  Troiţa cu hramul “ IOACHIM SI ANA”  Ruginoasa Neamţ
 16 mp frescă interior
 2001 Troiţa  cu hramul”ADORMIREA MAICII DOMNULUI”
 Ruginoasa  Neamţ 22 mp frescă interior  2003 Troiţa cu hramul ” SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA”
Ruginoasa  Neamţ 32 mp Tehnica murala tempera cu ou
2005   Biserica ’’SFÂNTUL DIMITRIE’’ Roman  decoraţia murala a bolţii intrarii din turnul clopotniţei, frescă 16 mp
2007  Capela Melchisedec exterior 2mp acrylic, Roman , Neamţ
2008  Capela greceasca cu hramul “IZVORUL TĂMĂDUIRII” 9 icoane de diferite dimensiuni tehnica acrylic pe perete  Chitila Ilfov
 2010  Pidvorul bisericii “Sfanta  Treime”, 40 mp, frescă, exterior
 
  Din 2009 până în 2012 am activat ca profesor titular la Clubul Copiilor Săbăoani, perioadă în care am iniţiat şi coordonat două festivaluri de arte vizuale şi literară pentru  copii şi tineret “Bucuria Învierii- Bucuria Primăverii” şi “Familia- coloana unuversului meu de copil”
   În 2013 am lucrat  in echipa pictorului Cătălin Băluţ, la executarea decoraţiei murale
 în următoarele lăcaşuri de cult:
Biserica “Adormirea Maicii Domnului – Malaxa “, Bucureşti;
Biserica“Sf. Arhangheli – Huedin” “, Bucureşti;
Catedrala“Sf.Treime”,Arad                                                                                                         Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Lehliu Gară

Distincţii:
Premiul  pentru cultura acordat la „Serbările Culturii Romaşcane”2006

  Nominalizare pentru pictura”Saloanele Moldovei” 2007
  Nominalizare pentru pictura „Lascăr- Vorel” 2007

Lucrari in colectii de stat:
Muzeul  de Artă Roman
Centrul Cultural „Palatele  Brâncoveneşti de la portile Bucurestiului”
Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau
Lucrări în colecţii particulare: Romania, Italia, Germania, Franţa, America, Canada

 Articole apărute

“…Remus-Lucian Ştefan  fascinează tocmai prin consistenţa acestui „recurs la pictură”, pe
care ni-l argumentează acum intr-un soi de demonstraţie a „libertăţii creative bine temperate”, pe care şi-o ingaduie cu rafinată savoare şi pasiune profesională. Conştient de probitatea şi îndrăzneala inocentă a mesajului său, artistul nu incearca pe nici o cale să işi şocheze privitorul. 
   Dimpotrivă, în tot ce imaginează şi realizează plastic, el incorporeaza mereu o
alta faţetă a personalităţii sale, transfigurată în variaţiuni sensibile şi echilibrat armonizate, compoziţional si cromatic, ale unui panopticum sui-generis de stări si tensiuni, ori interogaţii lăuntrice ale sinelui. Aşa imi şi explic predominarea tonalităţilor grave din „pictografiile” sale (titlu bine gasit!), mişcarea involburată a tuşelor, misterul inoculate in pigmenţii de culoare bine intinşi pe suporturi (lemn, pânză, carton) si catifelarea cu iz de
Renaştere flamandă a luminii absorbită parcă de imaginare spaţii, teracote si grele brocarduri…” Corneliu Antim în   Ziarul financiar,  adresa web:
>http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/iconarul-de-dincolo-de-icoane-3072344

“Deşi cu foarte multe expoziţii la activ şi cu un curriculum vitae impresionant,
artistul Ştefan Remus consideră că tot ce-a făcut până acum au fost doar studii
de înţelegere a fenomenului şi a limbajului plastic, drumul lui fiind petradiţia creştină românească de pictură, dorindu-se a fi un succesor al şcolii lui Pârvu Mutu şi al lui Savu Moga prin importanţa, minuţiozitatea şi atenţia redării chipului, prin păstrarea tradiţiei bizantine şi linia canonică a reprezentării… Păstrător al regulilor canonice atunci când pictează o biserică, Ştefan Remus experimentează în expoziţii, mergând pe filonul artei creştine. Păstrează forma clasică pe care o esenţializează, nu dintr-o dorinţă înnoitoare, ci din nădejdea de a readuce în atenţia privitorului o icoană arhetipală, pierdută în negura
timpului.”
>http://ziarullumina.ro/interviu/pictarea-unei-icoane-nu-tine-doar-de-mestesug
>“…Visul sau, dupa cum explica, este sa devina un „zugrav de subtire”. „Cred ca este un
alt fel de a spune iconar, dar, fiind o formulare mai veche, imi pare mai pretioasa. Denumirea de «zugrav de subtire» este strins legata de traditia artei medievale romanesti. Am inceput citeva directii de cautari personale in icoana, alegind ca sursa de inspiratie portrete, scene din arta medievala romaneasca. De obicei, respectind legea nescrisa a tacerii pictorilor, ma feresc sa-mi fac «autocritica», disecindu-mi propriile picturi. Poate din
superstitie si din frica de a nu stirbi din «aura» lucrarii, vaduvind-o de impact in dialogul direct cu privitorul si de misterul aproape samanic al actului facerii, dar, mai ales, din teama de a opri privitorul in a o completa cu propria sensibilitate”, afirma Remus Stefan.
>Desi cu foarte multe expozitii la activ si cu un curriculum vitae impresionant, artistul Remus Stefan considera ca tot ce-a facut pina acum au fost doar studii de intelegere
a fenomenului si a limbajului plastic, drumul lui fiind pe traditia crestina romaneasca de pictura, dorindu-se a fi un succesor al scolii lui Pirvu Mutu si al lui Savu Moga, prin importanta, minutiozitatea si atentia redarii chipului, prin pastrarea traditiei bizantine si linia canonica a reprezentarii. Datorita harului sau, care este culoarea, criticul Valentin Ciuca l-a inclus in volumul „Un secol de arte frumoase in Moldova”.
>Pentru Remus Lucian, Dumnezeu si religia nu sint importante numai in arta, ci si in viata de zi cu zi. „Pe primul meu copil l-am botezat Radu Ioan, dupa evanghelistul Ioan,
care este preferatul meu. Al doilea copil poarta numele de Iris Maria. Maria se
traduce prin iubire si am inchinat-o Maicii Domnului, pentru ca este protectoarea zugravilor si iconarilor. Cel de-al treilea copil poarta numele Teodosie Luca, dupa evanghelistul Luca. In traditia crestina ortodoxa, evanghelistul Luca a fost si primul iconar al bisericii”, mai spune Remus Lucian Stefan. “
>
>http://www.ziaruldeiasi.ro/regional/roman/iconarul-pe-care-il-iubesc-toti-sfintii~ni7g3r 

>Dintr-o diversă paletă de tehnici şi mijloace pe care le are la îndemană, Ştefan Remus
Lucian a ales spre exprimare plastică, pe cele care pot fi tălmăcite în semne, sensuri şi simboluri grafice, ca o confesiune spirituală plurivocă. El anunţă prin titlul expoziţiei o definire, dar nu o realizează în modul aş teptat, fiind extaziat de formule  care premerg acţiunea creaţiei. Ideea de a recurge la elemente grafice, picturale şi plastice libere, pentru a
dobândi o polaritate între obiectiv şi subiectiv, pune în discuţie criteriile compoziţiei artistice în uzaj. Faţă de tehnica Action Painting, artistul inversează mijlocul de expresie cel mai caracteristic şi înlocuieşte gestualismul cu un proces mecanic, dezindividualizând astfel mesajele, într-o dispunere a conţinutului şi formei pe acelaşi plan. Valoarea şi identitatea lor
sunt reconsiderate, fiind supuse multiplicării printr-o nouă viziune asupra a ceea ce este aratat. Lumea experienţei personale descrie o tramă, ce întretaie vectori de sens la nivel nonfigurativ. Culorile nu mai au funcţia consacrată, de a contura prin ele însele, ci se comportă ca materie decorativă, fară a avea destulă putere. Astfel, imaginea se poate prelungi dincolo de tablou, invadează efectiv spaţiul şi devine ambient, declanşând
variate asociaţii care, răscolesc memoria şi provoacă sensibilitatea. Este odirecţie a investigaţiilor artistice, reprezentată de valorificarea calităţilor de transparenţă a suportului, o transpunere a conţinuturilor din planurile superioare în plan fizic, o retorică constantiniană ce dobândeşte aspecte psalmice.
>http://carmenistratemurariu.blogspot.ro/2011/06/stefan-remus-lucian-dupa-chip-si.html
 
>„Icoana de vatră era, demult, lemnul pe care se zgâria cu scoaba chipul Maicii Domnului, apoi  cu un cui se prindea la corlata vetrei. Scoaba scrijelea drept un contur stângaci pe care care se aşeza tihnit funinginea. Când duhurile au uitat să mai alunece, pe coş, în casă, cuminţi, icoanele de vatră au lăsat loc litografiilor.
>„După chip si asemănare”, expoziţia romaşcanului  Remus-Lucian Ştefan de la Galeria „Alfa”,  cuprinde două forme de expresie plastică. Prima, pe hârtie ocru de ambalaj, exprimă trăirile incandescente,naraţiunile fără subiect, cu o singură vadită amprentă şi armonii din culori secundare.
>A doua, pe ambigua hârtie de calc, arată, în tipar serialist, frumosul chip al nazarineanului, chip făcut ca din curpenii osoşi ai poamei. Tuşul şi boiaua, plămădite cu zahăr, au scris sărac, ca degetul pe tină, versul din Ioan: Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele, au îngenunchiat şi, ca îngerii, au înfăţisat: ochii, nasul, gura şi cinstitul obraz. Proxima lor am găsit-o în icoanele de vatră, cele cu care am început.
>„După chip si asemănare” este un fel de cheie despre alcătuirea operei de artă din nume şi substanţă, cu gând şi întindere, o parafrază la  zicerea din zorii Cărţii.”  

    http://textevechisinouatoarte.blogspot.ro/2011/06/remus-lucian-stefan-dupa-chip-si.html
“Arhetip, tulburătoare serie de desene pe calc şi picturi în tehnică mixtă care vorbesc despre chip şi asemănare, despre model şi raportare, despre ceea Stefan Remus, pictor de biserici, precum Luchian odinioară, caută cu înfrigurare şi află în crucile de ţară, pe pristoluri sau în chiar expresivitatea liniei: arhetipul chipului lăuntric…” 

>http://www.palatebrancovenesti.ro/bkp/ro/content/view/83/62/
>http://http://www.youtube.com/watch?v=UGYkjB-lFm0

>„ …Viziunile lui sunt devastatoare prin formele agitate ale construcţiei şi prin vitalitatea debordantă a culorii. Are ritmuri de lucru vulcanice şi, in general, face din trăire expresie…” Valentin Ciucă pag 478-479 „Un secol de arte frumoase în Moldova”, Editura ART XXI, 2009 Iaşi

>„…Artist prolific cu multiple valenţe plastice, puse în valoare de un limbaj diversificat, creează o artă impresionantă, de mare forţă expresivă…”
>Minodora Ursachi,Muzeul de Arta Roman 50 de ani, Ed. Muşatinia, Roman, 2007, pg. 54

      Site-uri web:
>     http://sites.google.com/site/stefanremus/
>    https://stefanremus.wordpress.com/
>    http://www.youtube.com/user/luciromi?feature=mhum                                                         

draga mea (din ciclul poetului de serviciu)

draga mea,
ce bine căieşti
ce mirare că scriu
cuvintele ard ne simţirea banalului
spune-mi orice despre tine
ca la andrieş cât mai puţine lucruri
vorbeşte-mi mai mult despre cearcăn
cum înţelepciunea îţi îngustează vederea milimetru cu milimetru
cum rămâi singură în biblioteca trupului tău
înconjurată de o ceaţă gri şi de bube purulente care te mănâncă îngrozitor
şi te fac să doreşti să lepezi de pielea albă cu solzi mai frumoşi decât solzii şarpelui spun (de solzii dinozaurilor nici nu poate fi vorba aici, nici măcar nu ar fi trebuit să îi „pomonesc”,numai fii-miu luca poate stâlci în aşa hal aşa derivatul de la pomană)
dar mai ales povesteşte-mi da povesteşte-mi
cum boala incurabilă(alta decât banala metastaza în care mi-am pierdut tatăl, bunica, prietenul)
povesteşte-mi cum boala ta incurabilă
te-a vindecat de doruri
şi asta doar pentru că
în genunchi te rog
fiind un poet de serviciu
îs masochist de profesie.

au îngheţat albiţia, arborii de mătase (I)

şi dacă închid ochi-o clipită
rana va dispărea sub copcile lungi ale genelor

păstrează grele visurile dinspre departe
o iluzie-mi eşti faţa în faţa cu mine
baionetă flămândă cu gust de metal şi de sânge adăpostită spre inimă

în mormântul tău cald şi întunecat
rămâi neclintită
pentru o clipă amintirile se vor prinde în copcile lungi ale genelor
vei lua cu mâna durerea? în căuşul palmelor vei adăposti roşul acela mijit?
nu sigur nu voi vedea raiul în aburul lent
clătim împăienjenita tristeţe-a privirii în umoarea apoasă a minciunilor proaspete
armele rămân neclintite
şi dacă închid ochi-o clipită
rana va dispărea sub copcile lungi ?

închide ochii
închide ochii te rog
trebuie să închizi ochii doar puţin pentru mine!

a îngheţat zimtele dragostei reuşesc să-l ascund nu mă trezi
toropit lângă sobă îmi sugrum visurile unul câte unul
cum îmi omoară motanii din vecini puii de mâţă abia fătaţi în podul casei
şi taci doar taci în sufletul meu aproape absent
moarte sau viaţă bine sau rău
sunt dureri care păstrează mersul nostru de melc
umed pe gheaţă

au îngheţat albiţia, arborii de mătase (II)

mă faci să zâmbesc furioaso
de ce oare te-oi fi chemat baionetă flămândă nu ştiu acum
aştepţi să te împac bufneşti şi mă cerţi despre pluralul greşit al albiţiei
dau search
o, yes am găsit nume de alint arbuştilor
mimosă de Constantinopole arbore de mătase persan
vă tăiem crengile îngheţate şi bandajăm cioturile cu hârtie de ziar
nu este o iluzie că puteţi rezista vii înfofoliţi în celofan albastru?
ba da! ai putea renunţa la glumele ieftine spui
nici pe o insulă roz împachetată de Christo nu au cum să reziste

singurul prieten comun-crivăţul
aşteptăm primăvara legând crengile în mod trainic şi în ordine bine-stabilită
la fel cum am lega părţile componente ale fericirii îngheţate pe braţele tale
și în iarna de la capătul curcubeului o luăm de la capăt
în fiecare dimineaţă trebuie să facem asta
respirăm cuburi deocamdată de aer apoi de singuratate

strângem în braţe piatra gheaţa pătrunde sângele carnea inima
respirăm obsesia frigului și devenim epiderma caldă
a pietrei în formă de glob

Pre versuri tocmite

18 Noiembrie 2011 zugravul de subţire
 
despre psaltirea lui Dosoftei

Dosoftei, trăitor la Roman între anii 1660 1671, este primul poet religios care a şi tipărit creaţiile lirice religioase: „Psaltirea pre versuri tocmită” (1673), „Viaţa si petrecerea sfinţilor”. El a fost urmat de Miron Costin care a creat poemul de factură filozofica „Viaţa lumii” (1673) şi de prima biblie in traducere românească sub titlul „Biblia de la Bucureşti” (1688). Aceasta din urmă operă a fost tradusă din limba greacă si tipărită din îndemnul domnitorului Şerban Cantacuzino de catre fraţii Şerban si Radu Greceanu, logofeţi la curtea domnească.
Parcă prevestindu-şi soarta pribegiei, pe vremea când era episcop la Roman poetul scrie aceste versuri de mare sensibilitate şi forţă artistică:
La apa Vavilonului,
Jelind de ţara Domnului,
Acoló şezum şi plânsăm
La voroavă ce ne strânsăm,
Şi cu inemă amară,
Prin Sion şi pentru ţară,
Aducându-ne aminte,

Plângeam cu lacrămi herbinte.
Şi bucine ferecate
Lăsăm prin sălci aninate,

Că acoló ne-ntrebară
Aceia ce ne prădară
Să le zâcem viers de carte
Într-acea streinătate,
Ca-n svânt muntele Sionul
Cântări ce cântam la Domnul.

Ce nu ni să da-ndemână
A cânta-n ţară streină.

Psalomul lui David, 136, Psaltirea în versuri (a ieromonahului Dosoftei, pre versuri tocmită la Roman).
Dimitrie Barilă, este cunoscut mai ales după numele monahal Dosoftei (născut la Suceava pe 26 octombrie 1624,Suceava şi trecut la cele veşnice pe 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina) Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 – 1660) și Roman (1660 -1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 – 1686). A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducator al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești.
În 2005, Biserica Ortodoxă română l-a canonizat.
„Psaltirea pre versuri tocmită” a fost tiparită in 1673 Ia Uniev (Polonia) si cuprinde psalmii biblici, pe care Dosoftei i-a versificat intr-o maniera artistică impresionantă, fapt care 1-a determinat pe Nicolae Manolescu sa considere aceasta opera „intâiul monument de limbă poetică românească”. Strădania plină de răbdare şi dăruire a durat foarte mult timp (1665-1673), aş cum poetul insuşi marturiseşte că a tâlcuit psalmii „vreme îndelungată, precum am putut mai frumos”. „Psaltirea in versuri tocmita”, având 8600 de versuri, este foarte valoroasă pentru cultura noastră. Psalmii sunt creaţii concise ca stil şi greu de transpus in altă limbă. Ceea ce particularizează poeziile religioase ale psaltirei lui Dosoftei este spiritul lor românesc, prin versificarea in stil folcloric, prin limbajul oral presărat cu expresii si cuvinte populare. Cadrul natural al psalmilor sugerează ţinuturile româneşti.
Datorită vastei sale culturi, Dosoftei a reuşit să creeze o versificaţie după rigorile versului cult, pe care 1-a imbinat cu metrica populară româneasca şi cu stilul specific poeziei folclorice. Intenţia declarată lui Dosoftei privind versificarea psalmilor biblici a fost ca „să poată trage hirea omului către cetitul ei”. Mai mult decat atat, scriitorul îndeamna cititorul să descopere tâlcul, invaţătura care se desprinde din psalmi si să patrundă dincolo de sensul ei parabolic: „ca cimiliturile, cand alta graieşti si alta sa-nţălege”.
Ca un smerit prinos adus sfântului mitropolit Dosoftei am încercat o versificare a altei cărţi din biblie” Cântarea Cântărilor”, folosind ca sursă de inspiraţie următoarele traduceri ale bibliei:
BIBLIA DE LA BUCUREŞTI
BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ TIPĂRITĂ SUB ÎNDRUMAREA ŞI CU PURTAREA DE GRIJĂ A PREA FERICITULUI PĂRINTE 1988, TEOCTIST
SFÂNTA SCRIPTURĂ ÎN VERSIUNEA ANANIA
Cântarea Cântărilor este un poem liric atribuit regelui Solomon. Este o cântare ideală, în care autorul prezintă minunata poveste de iubire dintre regele Solomon şi Sulamita păstrând în străvechea ei structură toată prospeţimea şi spontaneitatea mişcării unor suflete care se cheamă, se găsesc, se pierd şi se regăsesc, după legile nescrise ale dragostei.
În Cântarea Cântărilor întâlnim un anumit limbaj, imagini, comparaţii şi asemănări mai puţin folosite în celelalte cărţi ale Vechiului Testament. Personajele poemului, mirele, mireasa, corul fiicelor din Ierusalim, îi conferă acestuia unitate. Cântarea începe brusc, fiind vorba, de la început şi până la sfârşit, de un dialog cântat între două fiinţe iubite, despărţite una de alta, care, mânate de dor, se caută reciproc, fără odihnă, fiecare descriind în termeni de o deosebită suavitate frumuseţea şi farmecul celeilalte”. Vocabularul poemului este acela al motivelor clasice, cu care se înscrie într-un cod comun. Regele, păstorul, turma, via, Libanul, dar mai cu seamă mirele şi mireasa, sunt vocabule-cheie, sensuri ce se descifrează nu fără oarecare nevoinţă.
Vechiul Testament cuprinde numeroase cântări, dar cea mai înaltă dintre acestea, care descrie suprema taină a unirii omului cu Dumnezeu, este Cântarea Cântărilor. Sufletul merge spre însoţirea cu Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu arată aici chipul iubirii. Înţelegerea ei presupune o profundă cunoaştere a spiritualităţii din care a izvorât. Doar spiritele de elită sunt în măsură să se înalţe cu cugetul până la adevărata înţelegere a frumuseţii ce se află depozitată în paginile acestei cărţi. Spiritul profan rămâne la suprafaţa înţelegerii lucrurilor. Un astfel de spirit rămâne doar în pridvorul lăcaşului de sfinţenie în care se află ascunsă taina iubirii, a marii iubiri între Dumnezeu şi om, dintre creaţie şi Creatorul ei.
Cântarea Cântărilor
pe versuri tocmită de zugravul Ştefan

Capul întâi
Ibostea între mire şi mireasă

adună-mi tu, iubire, dulceaţa gurii roadă
a dragostelor poftă să o deznozi, broboadă,
cuprinde-mă, libovnic, cu-a buzelor strâmtoare
mai dulce decât vinul şi mai îmbătătoare

untdemigdale-n miruri îmbrăca al tău nume
miresmele de cedru din trup îţi sunt perfume
numele tău în văluri de olmuri risipite
de fetele fecioare ţi-e murmurat, iubite

după dreptate-n suflet, cu bucuria mare,
cin´te iubeşte uită şi-a vinului gustare
ca regii în cămară-ţi m-adu şi mă iubeşte
să-ţi preaslavesc ibostea tu,dragul, mă răpeşte
cu telegarii iute de lume să fugim
ne-om bucură de tine întinşi pe-al tău chilim

stârlicii înstelează frumosul meu obraz
cum ars de soare este-ntr-a verilor amiaz´
fraţii ce m-au trimis spre-a le păzi lor via
s-au oţărit apoi: i-ai dat lui fecioria?
cu dragostea întinsă, a sufletelor pod,
te-ai înfruptat, ciorchine, din viţa mea pe rod

te-ntreb, nu pot să aflu, un´stai tu de amiază
să nu mai fac degeabă la turmele eu de pază
zadarnic eu te caut îmi spun ai tăi fârtăţi
că prin ponoare ascunse potecile tu baţi

dacă nu ştii tu unde-s frumoasă mea, frumoasă
de-am să te iau la mine să mi te fac mireasă,
aţine-ţi tu mieluţii la iarbă de răzoare
să-ţi joace iezişorii-ntra bacilor mioare

bujorii cu obrajii´nrămaţi între-agăţele
şi gâtul tău, pursânge, prins în şirag de perle
le-om auri cu lanţuri, de-argint le-om da lumină
picurii şi cerceii te-or face-o albaspină

rege al meu, eu fost-am mâncarea-ţi cea aleasă
mirosul meu de nard te-a îmbătat la masă
te port în sânu-mi tandru, ca mirtul eşti de-ales
chiorchin de busuioacă din Enghedi cules

ţi-e frumuseţea rară cu ochi de hulubiţă
şi-i împletesc din ramuri de cedru cununiţă
adăpostim iubire sub falnic chiparos
în patul cel de iarbă îmi eşti aşa frumos

notă: cu excepţia versificării capitolului întâi din „cântarea cântărilor”, acest material nu are pretenţia de originalitate. informaţia este preluată majoritar de pe net.

Despre alfabetul simplu


Aşază-te aici lângă mine în leagănul dintre lumile noastre
între florile îmbobocite printre împletiturile  funiilor
ne aplecăm şi ne facem vânt
o dată încă o data. te bucură!
lumea din care vin e după aburul acela
când o sa fiu aproape de negura ta intind mâna şi risipesc
taci. încordat îţi acoperi ochii urechile
şi mă faci să cred că lumea ta e cumplită
hai să îi spunem că are uitarea in sânge
crezi că va asculta?



uimirea mă cuprinde în vorbele pe care le şopteşti
este minunata întalnirea aceasta
trebuie doar să privesc şi-ţi pot mângâia cuvintele
pe care le cunosc de parcă ar fi fost născute din mine
aproape ne dăm peste cap
lumea aceasta grăbită îşi uită povestea
îi putem vorbi dacă-i deschidem ochii urechile
cu stupit şi cu tină cum ne-au fost deschise şi nouă
o învăţăm alfabetul simplu al inimii
şi la urmă de tot îi arătăm verdele minunat al ierbii
răbdarea noastră va fărâma încet
carapacea ţestoasă a ochilor ei
şi zidul chinezesc al urechilor sale
iar dac-ar fi să-ţi vorbesc despre mineîţi pot spune că
nu-mi feresc ochii urechile cu mâinile ci doar le cercetez
de frica vreunei carapace crescute peste privire
sau unui zid lung deasupra timpanului
si că
atunci când ţie îţi pare că tac de fapt
te iubesc



îmi dai voie sa te ţin de mâna ?
te rog…te rog
am in buzunar o acadea în forma de stea
am ronţăit un colţ, mai sunt patru
ţie ţi-o dau dacă-mi prinzi mâna
mi-e teama să nu alunec
căci în lumea mea nu mai vreau
în lumea ta o să-mi văd carapacea ţestoasă a ochiului
şi-o să-mi aud zidul chinezesc al urechii
te rog!…te rog
uite-ţi mai dau un bulgaraş de soare
pe care l-am ascuns intr-un zambet
ştiam eu că îţi place
vrei tu?


te rog să-ţi lipeşti linia inimii ce străbate podul micuţ
al palmei tale de la mâna dreaptă
peste aceeaşi linie din podul palmei mele crestate
priveşte cum se sudează şi se încalecă structurile liniilor
peste uniformul ponor ce ameninţă zborul sub leagăn
trainic e podul din palmele noaste
nu poate fi fărâmat nici cu fierul cel ascuţit
iar de va curge  sânge noi vom presa cu acadeaua rănile
şi le vom cauteriza cu rămăşiţele din bulgăraşul de soare
luat în palme şi sărutat
aceaste crestături nu vor putea decât să înmulţească liniile vieţii
cu încă doua unele într-altele
descălecate peste alte linii crestate din inimi


îmi place aici lângă tine ascultăm cum şoptesc
podurile palmelor noastre însemnate cu linii de inimi
vrei sa mă strangi in brate?mi-e frica de inserarea care mă încearca
uite imi sprijin capul în umărul tău
tu îndrazneşte si mă strânge cu forţă vreau sa te simt alături
de ceva nopţi sunt obosită de frica varcolacilor care-mi înghit luna
dacă visez urât te rog nu mă trezi zgâlţâindu-mă
coşmarul va coborî din vis peste mine
doar mângâie-mi faţa si o sa râd fericită


noapte bună miez din cuvinte!
am reuşit să te-adorm nelinişte obosită
daca te uitai la cer poate zăreai coama de leu
a inimii mele chiar lângă lună cum o păzeşte
o vedeai sigur dacă priveai în adâncul inimii tale
nimeni nu-ţi va sfâşia astrul
dormi liniştită

buna dimineaţa! m-am odihnit după atâtea nopţi
trebuia să mă mişti dacă ţi-a amorţit braţul
ce bine-am dormit
mi-ai mângâiat toată noaptea obrazul

dar ai mâncat un colţ din acadeaua sub forma de stea
dacă o vreau inapoi?


Buna dimineaţa!








Nelinişti nesfârşite

m-ai chemat
cu un anotimp mai devreme
ştii am chef să merg la mare
tu nu?
am luat fluturii şi mierea florilor din patul de iarbă
ochii deschişi unul spre celălalt
delurile moi ca un  trup iubit de femeie
şi-am plecat

îţi aminteşti anotimpul sabatic
umăr la umăr înotam în albastrul  sărat
marea noastră iubirea cu noi
şi întinderea curbă dinspre apă şi cer

au trecut două anotimpuri de atunci
depărtarea ne-a altoit  pe viţa lăsată acasă
am înfipt rădăcinile mai adânc
purtând amintirea spiralelor încolăcite
cu care  împărţeam orizontul în doi
și timpul la unu’ şi un pic