„Iubeşte-ţi aproapele”-susţinerea expoziţiei „Arhetip” – Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, mai – 2008, pictor Remus Lucian Ştefan

1. Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!
2. Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui.
3. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac.
Psalmul 132. Un psalm al lui David. O cântare a treptelor

samanatorul

Prospeţimea psalmilor, actualitatea lor ne demonstrează că fondul afectiv uman nu s-a schimbat semnificativ chiar dacă au trecut mii de ani. Aceste permanenţe mentale le numesc structuri arhetipale afective. Arhetipul este o constantă sau o tendinţă esenţială a spiritului uman. Este o schemă de organizare a imaginarului colectiv, ce se transmite de la o generaţie la alta, chiar dacă materialul cu care lucrează făuritorul depinde spaţiul, timpul şi meşteşugul său. Mai simplu spus, aşa ne-a lăsat Dumnezeu.
„Omul voieşte să cunoască sau să cuprindă în conştiinţa sa toate, pentru că prin toate poate ajunge mai uşor la Creatorul şi susţinătorul tuturor. A fi persoană înseamnă a participa la tot ce este. Aceasta pentru că fiecare om este un focar dornic sa proiecteze în el razele tuturor lucrurilor, dar şi lumina Celui mai presus de ele şi să se întoarcă spre ele luminat…” scria părintele Dumitru Staniloaie. Un fir de iarbă este mult mai complex în alcătuirea sa, decât ne putem noi închipui, şi totuşi, câteodată, ne lăsam furaţi de cine ştie ce miraj, ignorând profunzimile creaţiei,văzându-o banală doar pentru că ne înconjură de când ne-am născut. Vasele pe care le umplem cu posibilităţile noaste de cunoaştere (să recunoaştem limitate), sau le curăţim prin smerenie şi rugăciune pentru a primi revelaţia sacră a minunării în faţa creaţiei dumnezeeşti sunt sufletele noastre. Duhul Sfant se pogoară asupra sufletului fiind împreună lucrător cu acesta. Este domeniul supranaturalului din creaţia ce poartă amprenta sacrului.
găsim şi la Blaga aceeaşi idee:
„…dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

picture-044
O susţinere teoretică disecă la infinit conceptul, forma si actul imaginării.În loc să descifreze, riscă să sufoce discursul plastic. Nebunii si copiii spun adevărul. Şi artistii il spun, având inocenţa copiilor si libertatea nebunilor. În majoritatea cazurilor îl imbraca in haina metaforei. Jupuirea acesteia de pe carnea lucrării este puţin folositoare, după cum spunea şi Blaga.
Plecând de la stilizărilor icoanelor pe sticlă şi acelora pe lemn, am căutat originile ancestrale ale celor doua tipuri de exprimare spre vârsta de aur, când oamenii trăiau în comuniune cu zeii. Portretul obţinut, curăţat de detaliile comune în percepţia vizuală (ochi, nas, gură), caută esenţele şi duce imaginea într-o zonă a primitivismului creştin al catacombelor. Tehnica dăltuirii asigură o precizie asemănătoare zgrafitării paleocreştine sau a incizării grundului icoanelor. Matricea, cuprindea în reţeaua de linii ca un cocon de fluture, un portret descărnat, ascetic, cu „ochii” în vârful frunţii (două sfredeliri hieratice şi hipnotizante – simbol al cunoaşterii absolute, făcute să vorbească, nu să vadă. Spirala este simbolul legăturii între micro şi macrocosm. Ochii spirală ce sfredelesc fruntea sunt ochii minţii, stăpâni ai cunoaşterii. Un portret al sufletului se construieşte în ordinea importanţei : ochi, minte, trup, peste care tronează Cuvântul. Imagine alcătuită din linii şi
puncte, ce tinde să se spulbere, agită suprafaţa şi transmite o stare de tensiune interioară. Cuvântul susţine lumea interioară să nu se prăbuşească; repetiţia canonului vizual, face acelaşi lucru pentru imagine. Recompus din fărâme, portretul lui Iisus e ţesut pe o urzeală de simboluri vizuale şi metafore plastice. Desenul ales este inspirat de icoana românească pe sticlă „Iisus cu viţa de vie”: din coasta împunsă cu suliţa creşte o tulpină de viţă de vie cu struguri enormi (metafora vizuală a sacrificiului înnoitor); dintr-unul Iisus stoarce câteva picături în potir. In icoană apar: crucea (simbolul sacrificiului), cercul (simbol al continuităţii jertfei, în formula: sânge, viţă, strugure, vin şi iar sânge), pătratul (stabilitate, echilibru), dreptunghiul (pământul), rombul (glorie). Iisus este şi jertfă şi jertfitor.
De asemenea, în Troiţa lui Andrei Rubleov găsim aceleaşi simboluri: cruce, romb, dreptunghi, pătrat, cerc, în care se înscriu cei trei îngeri. Este simbolizat şi altarul de jertfă al (puritate), copacul vieţii ce creşte din Iisus. În plus, casa lui Dumnezeu – simbolul Tatălui şi Stânca (muntele Tabor) deasupra Sfântului Duh. Îngerii laterali (ce simbolizează pe Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt) formează potirul de jertfă pentru cel din mijloc. Jertfa este cuvântul lui Dumnezeu (clopotul ce se aude în cele patru colţuri ale pământului). Sub potir, printr-o pâlnie, jertfa se scurge sfinţind lumea.

picture-0321
În prelegerile sale despre îngeri, Andrei Pleşu spunea că dacă tot nu ne putem iubi duşmanii (avem momente când nu ne putem iubi aproapele, ne este indiferent sau chiar îl urăm) să încercăm să ne gândim la îngerul lor păzitor. Hatru, afirma că dacă ne gândim cât munceşte îngerul să-l aducă pe calea cea bună îl vom privi cu deferenţă măcar pe păzitorul duşmanului. De asemenea, „suntem îngăduitori cu bârna din ochiul nostru şi intransigenţi cu paiul din ochiul vecinului”. Legătura dintre eu şi ceilalţi, dintre noi şi ceilalţi se exprimă printr-un sistem complex de alterităţi. Acest joc funcţionează în toate registrele, de la diferenţa minimă până la dincolo de limitele umanităţii, într-o zonă apropiată de animalitate sau divin (fie prin deformarea unui prototip real, fie prin fabulaţie pură). Orice raport interuman şi orice discurs despre om trec inevitabil prin această grilă a imaginarului. Într-un sens mai larg, alteritatea se referă la un întreg ansamblu de diferenţe: spaţii şi peisaje diferite, fiinţe diferite, societăţi diferite, asociind astfel geografia imaginară, biologia fantastică şi utopia socială. Ultima sa consecinţă este o lume fărâmiţată, fascinantă şi neliniştitoare în acelaşi timp’’.(Lucian Boia – „Pentru o istorie a imaginarului”). Doar psalmii îmi mai sunt de ajutor pentru a alunga neliniştea:
In ce chip miluieşte tatăl pe fiu, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de dânsul, că el a cunoscut iubirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem”
Dar să revin la iubirea faţă de aproapele. Citez din Konrad Lorentz. „Cu siguranţă că aglomerarea unor mase umane în marile oraşe moderne este în mare măsură vinovată de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare ce se tot suprapun şi estompează”. De asemenea, acesta afirma în „Cele opt păcate capital ale omenirii civilizate”că al doilea păcat ar fi pustiirea spaţiului vital. Omenirea civilizată, trebuie să-şi asume şi acest păcat: noi distrugem nu numai mediul exterior în care trăim, ci şi frumuseţea naturii, rezervaţii naturale, păduri, specii rare şi pe cale de dispariţie. Omul modern, prin lipsa de clarviziune şi a folosirii imprudente a mediului natural înconjurător contribuie la diminuarea resurselor de viaţă, necesare omului. Acuitatea şi gravitatea acestei probleme, Konrad Lorenz ne-o demonstrează prin exemplul exploatărilor ilegale din America, despăduririle „ce au dus la dispariţia a nenumărate specii de animale folositoare” , dar care, din păcate, importanţa problemei nu este nici astăzi recunoscută şi înţeleasă pe deplin de opinia publică. În continuare, exemplele pe care ni le oferă Konrad Lorenz în acest capitol nu par deloc a fi străine de societatea contemporană de astăzi şi individ în parte: defrişările sau pescuitul excesiv, introducerea unui nou animal într-un habitat în care el nu există etc. „Celula unei tumori maligne se deosebeşte de o celulă a unui organism sănătos în primul rând prin faptul că ea a pierdut acea informaţie genetică de care are nevoie pentru a-şi îndeplini rolul de verigă utilă în cadrul comunităţii de interese a organismului. „Pentru acest comportament uman există un proverb foarte limpede: ne tăiem singuri craca de sub picioare.
Este în firea animalelor să urmeze calea instinctelor, aceasta concretizându-se în conservarea speciiilor. În firea oamenilor lucrurile stau diferit: neînfrânarea poftelor de acumulare poate duce la ruperea fragilului echilibru interuman sau al celui natural din ecosistem; cei necontrolaţi se pot preface in ”monştri”, având pe mână posibilităţi distructive. Sacrificiul de sine, generat de dragoste, este opusul neînfrânării. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe fiul său ca jertfă pentru curăţirea păcatelor ei. Iată arhetipul: Dragostea jertfelnică.
Apostolul Pavel a definit dragostea drept calea care le întrece pe toate, în epistola întâi către corinteni:
”De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă. nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.”

picture-068
Arhetipului dragoste îi corespunde ca simbol principal potirul de jertfă. Acesta conţinând în interiorul său portretul lui Iisus alcătuit din alte simboluri, este în acelaşi timp jertfa si vasul sacrificiului. O dublă natură asemănătoare găsim şi la Rubleov (Tatăl şi Duhul sfânt, consubstanţiali cu Iisus, formeaza potirul) şi în icoana Iisus cu viţa (Iisus este şi jertfa si jertfitorul). În „Arhetip”, sub potir, pe masa de jertfă apar două cercuri cu centrul marcat care simbolizează pe Tatăl şi Duhul Sfânt, întregind persoana treimică şi stând la baza jertfei fiului. pe altarul de jertfă se afla potirul are şi forma de clopot, simbol al cuvântului ce se revarsă din lucrarea divina.
La Rubleov, arborele cosmic marchează verticala crucii. Şi la icoana pe sticla, pomul vieţii apare în dublă variantă: viţa de vie şi crucea (care e cioplită din arborele nemuririi sau al cunoştinţei binelui şi răului), cele două simboluri întrepătrunzându-se. Suprapunerea în profunzime a celor două simboluri (arborele cosmic şi crucea) face trimitere spre arhetipurile :
– cosmos viu, în veşnica devenire, transformare
– ciclul moarte şi regenerare
– comuniunea între cele 3 niveluri ale cosmosului: subteran, faţa pământului şi cer
– centrul lumii, care acoperă întreg domeniu de gândire de la Dumnezeu la om, stabilind
raporturile dintre pământ şi cer.
De asemenea, cele două icoane suprapun pomul primului legământ (care încălcat de om duce la pierderea legăturii cu veşnicia şi descoperirea noii condiţii umane) şi pomul noului legământ (arborele crucii, al mântuirii de păcate – salvarea din condiţia de muritor). Metafora Hristos – arborele vieţii, axa lumii, centru al universului, scara către cer e subliniată şi de creşterea pomului vieţii din Iisus. Hristos conţine şi rădăcina arborelui sacru.
În „Arhetip”, matriţa grafică simbolul pomului vieţii cuprinde în contururile sale potirul de jertfa, care la rândul său conţine portretul lui Hristos. Interferenţa vizuală a celor trei simboluri (arbore, potir, portret) ar putea fi metonimia împreunării conceptelor – sacru, jertfă şi om. Hristos din potir este băutura euharistică. În proscomidiar se zugrăveşte Iisus prunc binecuvântând lumea cu ambele mâini, aflat în potirul de jertfă. Revenind la gravuri, deasupra portretului, Cuvântul lui Dumnezeu din evanghelie sugerează cerul spiritual. Peste tema Hristos ca pom al vieţii se suprapune cea a arborelui care întruchipează comunitatea creştinilor (la fel ca în parabola grăuntelui de muştar şi în epistola întâi către corintieni a apostolului Pavel care transformă comparaţia astfel „fraţilor, voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele lui”: viţa de vie cu mlădiţele.
„Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie: şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă”. Şi de la curăţire pornind, pot vorbi de o a doua metaforă ce ţine de tehnica lucrărilor (după fărâmiţarea imaginii, recompunerea întregului din linii şi puncte): purificarea, transfigurarea materiei prin duh (în icoana bizantină, spiritul transcende carnea luminând chipurile dinlăuntru). Lumina lină a sfintei slave a tatălui ceresc. Este focul ce curăţeşte, fără a distruge. Spectacolul vizual constă în dialogul dintre pulberile negre sau brune ce maculează calcul, lăsând dâre ca de scrum, sau îl sufocă aproape în totalitate şi focul care nu arde ci transcende materia şi o curăţeşte.

picture-047
Fiecare variantă de imprimare descoperă sau ascunde diferitele simboluri din care este alcatuit portretul :
– @ @ ochii spirală ce penetrează fruntea sunt ochii cunoaşterii absolute
– Y infinitul spiritual (sacrul) se uneşte pentru a coborî şi umple de slava sa finitul material
(profan ), chenoza, deşertarea de slava
– Y (simbolul unicului şi dualului în acelaşi timp), este şi simbolul treimii. De asemenea, simbolizează potirul, sacrificiul. Spre deosebire de ulcică, ulcior, oală (pe care am putea-o semnifica prin litera U), care ar fi simbolul depozitării, al păstrării, al conservării.
– liniile oblice (inspirate din modul de tratare al luminilor la Teofan grecul), simbolizează pe rând scara către cer, rănirea, lapidarea sufletului ăi trupului sau săgeţi ce spiritualizează materia, penerand-o transcendental spre cuvânt
– gura (singura ce are o tratare grafică apropiată de senzorial) e împietrită într-o grimasă de muţenie: cunoaşterea revelatorie nu poate fi transmisă folosind limbajul obişnuit.
De asemenea, suprapunerea formelor portret, potir, arbore creează o serie de simboluri subordonate:
– vârf de suliţă înfipt în cuvânt (cer)
– pasăre
– peştera
– insula sau corabia
– turla
Pe lateralele portretului, boabe de struguri enorme, inspirate din icoana pe sticla, susţin portretul, ca atribut al generozităţii proniei. Acestea sunt secţionate, deci jertfite, şi fac trimitere spre o altă imagine arhetip: sânul matern. Suprapunerea celor două simboluri boabe de strugure şi sânul, sugerează cele două alimente arhetip: vinul (băutura noului legământ, ce sfinţeşte creaţia) şi laptele matern (în credinţa populară, cei „întorşi de la ţâţă”, adică cei care, înţărcat fiind, beau din nou lapte matern, dobândesc puteri miraculoase). Legatura trainică ce se stabileşte între mamă şi copil este consonanta cu legătură Dumnezeu – creaţie. Pentru a fiinţa, omul creat are nevoie de sângele jertfei lui Hristos aşa cum pruncul are nevoi de laptele matern. De asemeni, trimite cu gândul la Maica Domnului cu lapte hrănitoare (Galactophylussa). Dumnezeu, deşertându-se de slava, se întrupează şi se hrăneşte din creat.

picture-056
Ideograma, pictograma, icon-ul din limbajul calculatorului, pictografia au în comun faptul că reprezintă obiecte, idei, cuvinte sau expresii. Asemeni, prin reprezentarea grafică, icoana deschide o portiţă spre îndumnezeire.
In Spiritul formelor, Elie Faure preia mesajul unui mit polinezian care spune că un zeu nu există până când nu primeşte o formă. Continuă nostalgic: modelatorul de zei ştie că, inevitabil, naşterii în formă a unui zeu îi urmează în timp transformarea imaginii sale într-un idol de bazar şi după aceea moartea. De asemenea, în altă ordine de idei, afirma că, în timp ce muzicianul adună în jurul său eroii, pictorul îi conţine. Mai repede sau mai încet, totul se transformă, materia curge încet în alte matriţe, schimbându-şi forma doar, nu şi esenţa. De – a lungul timpului, fiecare artist, fiecare şcoală sau curent artistic, şi-au pus amprenta asupra percepţiei, transmiţându-ne ideea timpului respectiv despre frumos, bun, adevarat. Au schimbat doar unghiul din care erau privite Creatorul şi creaţia. Andrei Rubleov, Pârvu Mutu, Savu Moga, sunt doar trei exemple ce îmi vin acum în minte din numărul uriaş de artişti iconari, care, din smerenie şi după obicei, nu ne-au lăsat prea multe date despre viaţa lor, dar şi-au lăsat icoanele zălog al credinţei şi dragostei de Dumnezeu. De asemenea, Giotto, Rembrandt sau Roualt, ne lasă moştenire viziunea lor asupra creatorului şi a lumii. Artistul este grila sensibilă a timpului şi spatiului său, material şi spiritual. Pictorul pune o parte din el in fiecare lucrare; poetul la fel: „adevaratul chip al sufletului meu, chinuit de umbre si vinovatii, cel pe care-l vad zeii şi, poate, şi oamenii!” Borges. Extraordinar şi cutremurător! Numai pot spune nimic.
Luaţi, priviţi! Acesta este sufletul meu care pentru sine se smereşte spre iertarea păcatelor!

picture-059

Anunțuri

2 comentarii la “„Iubeşte-ţi aproapele”-susţinerea expoziţiei „Arhetip” – Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, mai – 2008, pictor Remus Lucian Ştefan

  1. Foarte frumos si bine ati scris despre omul actual si arhetip. Va felicit, alese ganduri, deosebit spirit. Rar intalnesti oameni cu atata deschidere: „Extraordinar si cutremurator!Numai pot spune nimic.
    Luati,priviti! Acesta este sufletul meu care pentru sine se smereste spre iertarea pacatelor!”
    … „Orice dorinta de adevar in stare pura, neanfrumusetat in nici un fel, fie el si trist, e deja un elan spre divin” spunea Berdiaev.

    Consider ca in spatele artistului empiric sta omul transcedental.

    Cu respect

    • stefanremus spune:

      doamnă carmen,
      îmi place citatul dumneavoastră din berdiaev.”adevărul nu este consolant” îmi spunea o bună prietenă foarte des o prietenă citâmd un mare scriitor, scuze ,nu ţin minte numele. aş vrea să adaug, dacă se mai poate adăuga ceva, că adevărul, ca şi Dumnezeu, nu prea ţine cont de categorisirile noastre estetice: frumos, urât etc.
      mulţumesc de comentariu. cu acelaşi respect, ştefan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s